Cat internet consumati de pe telefon?

Cat internet consumati de pe telefon?

evomag.ro

O întrebare simplă, dar cu un răspuns puţin mai dificil pentru unii dintre noi. Eu am stat să mă gândesc cât internet consum într-o lună de utilizare, internetul consumat de pe cartelă, despre asta e vorba.

Bun. În momentul de faţă, Telekom îmi oferă la cartelă, 30 GB lunar pentru consum, dar unele aplicaţii de Social-Media au traficul gratuit prin intermediul Giga Day de la Telekom. Fără acest serviciu activ, opţiunea valabilă pe telefon îmi oferă 4 GB internet, pe care îi consum în aproape o lună, spre sfârşitul lunii rămân fără internet.

În urma deciziilor luate despre portarea la Orange, am decis să mă portez la ei. Orange îmi oferă 6 GB per. Număr, plus un bonus de 20 GB intermediari, în contract fiind două numere, iar după consumul alocat de 6 GB fiecare, se sustrag din cei 20 GB intermediar, să zic aşa.
La Vodafone nu m-am interesat aşa mult despre abonament şi beneficiile oferite, dar am o cartelă la ei şi zilele trecute m-am trezit cu 100 GB pentru tot anul, cu condiţia să fac o reîncărcare de minim 5 euro. O ofertă bună zic eu.

Astăzi am stat şi am verificat cânt internet pot să consum într-o lună, să ştiu dacă cei 6 GB îmi vor fii suficienţi într-o lună, fără a atinge bonusul de 20 GB. Numai astăzi (de la ora 24:00 până la ora redactării articolului) am consumat 31,4 MB în YouTube, 17,8 în WhatsApp, 3,8 în Facebook şi 4,14 în Chrome.
De la 1 mai şi până acum, am consumat 4,67 GB în YouTube, 1,04 în Chrome, 126 MB în Facebook, ApeRider 74,43 MB, WhatsApp 52,79, Strava 31,28, Email 69,63 MB. Astea fiind aplicaţii pe care eu le folosesc zilnic, iar până acum, am consumat 5,4 GB şi luna nu s-a terminat. Ştiu că oscilează consumul pentru fiecare lună, poate consum într-o lună 6 GB, poate nu.

Voi cât trafic de internet mobil consumaţi într-o lună (internetul de la cartelă)?

elefant.ro
2

3 Responses

  1. Vasile R
    21/05/2018
    • Cosmin
      21/05/2018
  2. Sebastian
    13/06/2018

Write a response